Ortodoxia poate fi asemănată cu un uriaş mozaic pe care îşi construieşte fiecare dintre credincioşi, practicanţi sau nu, în mod personalizat, posibilitatea de a atinge mântuirea. Nimeni nu îţi dă de-a gata, nu îţi poate vinde iertare şi nu îţi garantează izbăvirea.
Un frate de mănăstire îmi spunea acum câteva zile că ortodoxia rusă, apărută în anii 900, este mai bună decât cea românească, de inspiraţie greacă, până la un punct. Personal, prefer influenţa Bizanţului celei din stepă. Într-un pelerinaj în Ucraina am văzut mănăstiri păzite de armată şi o tendinţă spre urieşenie, spre o supradimensionare a orice din incintă.
Grecii, pe de altă parte, după neuitata pierdere a Constantinopolului, au trecut la o esenţializare a trăirii religioase. Pictura murală bizantină, de exemplu, nu se pierde în detalii şi nu are pretenţii artistice occidentale.
Îmi aduc aminte de senzaţia de a mă afla lângă Empire State Building atunci când am fost la Mănăstirea Sf. Andrei din Kareas, Athos (asta după ce timp de vreo trei sau patru zile avusesem bucuria de a vedea mănăstiri "discrete", paraclise tăinuite în vreun cotlon al incintei). Acolo era o construcţie impozantă, o biserică enormă, o incintă de mari dimensiuni înconjurată de un spaţiu larg, o semiruină o chiliilor pe care vieţuitorii actuali nu o mai puteau repara. Mănăstirea a fost construită de ruşi şi, după anii 1950, din fosta URSS ajungând tot mai puţini monahi în Athos, a fost preluată de greci, oarecum stânjeniţi de enormitatea construcţiilor.
Revenind la fratele de mănăstire, lui îi plăcea cuminţenia ruşilor în biserică. A pomenit cu scânteieri în ochi modul în care toţi asistă nemişcaţi la slujbă, nimeni nu iese, nimeni nu mai intră în biserică. La greci nu am putut să nu admir, balcanic, modul în care stăteau adunaţi în curtea mică a mănăstirii şi discutau, nu am idee ce, după slujbe.
Ca o paranteză, ortodoxia slavă a fost puternic influenţată de către Petru Movilă.
Prefer pe urmaşii pescarilor care au răspândit creştinismul urmaşilor celor care l-au primit cu întârziere.
Grecii, pe de altă parte, după neuitata pierdere a Constantinopolului, au trecut la o esenţializare a trăirii religioase. Pictura murală bizantină, de exemplu, nu se pierde în detalii şi nu are pretenţii artistice occidentale.
Îmi aduc aminte de senzaţia de a mă afla lângă Empire State Building atunci când am fost la Mănăstirea Sf. Andrei din Kareas, Athos (asta după ce timp de vreo trei sau patru zile avusesem bucuria de a vedea mănăstiri "discrete", paraclise tăinuite în vreun cotlon al incintei). Acolo era o construcţie impozantă, o biserică enormă, o incintă de mari dimensiuni înconjurată de un spaţiu larg, o semiruină o chiliilor pe care vieţuitorii actuali nu o mai puteau repara. Mănăstirea a fost construită de ruşi şi, după anii 1950, din fosta URSS ajungând tot mai puţini monahi în Athos, a fost preluată de greci, oarecum stânjeniţi de enormitatea construcţiilor.
Revenind la fratele de mănăstire, lui îi plăcea cuminţenia ruşilor în biserică. A pomenit cu scânteieri în ochi modul în care toţi asistă nemişcaţi la slujbă, nimeni nu iese, nimeni nu mai intră în biserică. La greci nu am putut să nu admir, balcanic, modul în care stăteau adunaţi în curtea mică a mănăstirii şi discutau, nu am idee ce, după slujbe.
Ca o paranteză, ortodoxia slavă a fost puternic influenţată de către Petru Movilă.
Prefer pe urmaşii pescarilor care au răspândit creştinismul urmaşilor celor care l-au primit cu întârziere.
