Am revenit la Chișinău după doi ani. Oameni tineri, harnici și gospodari, un oraș dinamic, pulsând de viață. Mult mai cald decât pe la mine pe acasă, mirosea a primăvară și iarba dăduse colțul. Dacă stai să îi asculți pe românii basarabeni, poți avea impresia că mâine vine sfârșitul lumii din cauza politicienilor, lipsei ploii sau a abundenței acesteia, pensiilor mici, salariilor rare și alea mici, etc., ca pe la mine pe acasă.
Republica Moldova e pe val, un stat, cu problemele lui, având avantajul unei profunde crize - de identitate și poziționare între cele doi poli reprezentați de apartenența la spațiul românesc și trecutul sovietic - dar și al unei capacități de metanoia deosebite. Am fost întrebat de cum vorbesc limba lor - ”Domnule, așa vorbesc eu acasă. Asta e limba mea”. Apoi să le explici puțin și despre modul în care moldovenii din România au oleacă de probeleme cu cei din sud care spun că nu ne înțeleg. E o chestie de identitate personală să faci ceea ce știi mai bine cu limba/limbajul/graiul pe care îl știi cel mai bine.
Un moment special a fost când am intrat într-o biserică. Oamenii puseseră acolo tot ceea ce aveau mai frumos, facuseră din Casa lui Dumnezeu ceea ce voiau ei sa aibă acasă și vor avea într-o zi.
Trebuie de făcut multe lucruri la Chișinău și în Republica Moldova și oamenii de acolo sunt disponibili să facă.
Trebuie de făcut multe lucruri la Chișinău și în Republica Moldova și oamenii de acolo sunt disponibili să facă.
