Sunet de toacă

Toaca, de lemn sau metal, fixă ori mobilă, reprezintă chemarea la rugăciune a ortodocşilor la diferitele servicii ale cultului divin public. Din câte ştiu, toaca are cel puţin trei semnificaţii, fiecare cu simbolistica şi cu istoria ei. Una dintre ele este legată de practici precreştine sau chiar păgâne, în timpul unor ceremonii religioase antice folosindu-se diferite instrumente de percuţie, toate cu scopul de a pregăti un ritual sau a invoca una dintre divinităţi (ex. misterele eleusine). O altă semnificaţie este cea legată de Crucea Mântuitorului, toaca reprezentând din această perspectivă lemnul pe care a fost crucificat, ciocanele de lemn folosite simbolizându-le pe cele folosite în Vinerea Patimilor. Din acest punct de vedere toaca este o formă de rugăciune creştină şi alături de clopote ajută la pregătirea creştinilor pentru slujbe. O altă simbolistică atribuită toacei este cel de instrument de percuţie folosit pentru a anunţa diferite evenimente laice, de exemplu se mai bate încă, în unele sate, pentru a chema oamenii la o adunare obştească.

Meşteşugul toacei este unul aparte. Toaca fiind sfinţită solicită o stare deosebită a celui care se pregăteşte să o utilizeze, ritmurile mergând de la unele lente şi până la un "rafală" de percuţie. Este nevoie de exerciţiu, flexibilitatea încheieturilor mâinilor fiind ncesesară pentru a nu obosi.

Hristos a Înviat!

Cât de minunată este voia Tatălui care acceptă să îşi jertfească propriul Fiu.

Cât de minunat şi frumos ne spune îngerul să nu căutăm pe cel viu printre cei morţi.

Cât de minunat este că fiecare are şansa proprie la mântuire.

Zilele de Paşte sunt clipe de reflecţie şi bucurie. Nici mâncarea şi nici băutura nu fac din aceste trei zile de ales praznic prilej de saţiu. Saţietatea adevărată vine din minutul de reflecţie la un gest unic în istoria mântuirii: sacrificiul de sine pentru ceilalţi şi puterea de a birui moartea şi păcatul.

Îmi vin în minte acum rânduri despre Sfinţii Temniţelor comuniste, oameni care s-au jerfit pentru convingerile lor. De Paşte sărbătoreau în condiţii materiale greu de înţeles, dar se bucurau şi radiau bucuria asta şi o împărtăşeau cu ceilalţi. Asemenea primilor creştini şi ucenicilor la Cina cea de Taină ei intrau în comuniune cu aproapele, dincolo de trup.

În nădejdea învierii, Paşte Ferici!

Hristos a Înviat!

Pregătiri

Un bărbat stătea în una din stranele din biserică, în contextul respectiv puţini vorbeau, majortatea erau prinşi în analize intime. Un copil se apropie de el pentru a-l chema în partea dreaptă a bisericii, pentru a aştepta la un alt duhovnic. De două ori a revenit copilul, a treia oară bărbatul lăsându-se convins. Băiatul, de vreo 12 ani, a folosit limbajul mimico-gestual. În faţa preotului au îngenunchiat amândoi.
Tot ieri au început Pesach (seara zilei de 6 aprilie 2012) şi Paştele romano-catolic.

Blank

Televizorul ar putea ocupa din timpul liber. Asemeni oamenilor strânşi în jurul focului sau la gura sobei, ascultăm poveşti care, de cele mai multe ori, nu sunt ale noastre. Orice rostire duce la articularea unor gânduri, la viziuni proprii despre soarta altora. Focul încătuşat în tubul catodic se zbate spasmodic în momentul în care este pus la treabă şi făcut să închipuie şi să teleîmpieliţeze viziuni dintre cele mai ciudate.

O perioadă nu am "beneficiat" se televizor înainte de culcare. De ceva vreme am reluat, oarecum regulat, obiceiul de a mă uita la cutia de plastic şi sticlă. Zapping-ul necugetat îmi poate naşte monştri. Pe lângă perspectiva zilei, mai am şi o stare de angoasă indusă cu o seară înainte.  

E bun şi televizorul, e bun şi telefonul, e bun şi calculatorul, dar cu măsură.

Părerea celorlalţi

O vorbă spune: "Am şi eu o părere, dar nu contează."

Părerile mele contează întotdeauna, sunt cele mai aproape de mine şi mă însoţesc zilnic. Până recent auzeam şi ascultam "să nu ştie cutare că..., să nu audă lumea că..." Şi, dacă aude, ce?! Codurile secrete de la safe-ul Băncii Angliei nu se află la mine.

Important este să ai păreri care să pună în evidenţă raporturi sănătoase cu ceilalţi, să poţi interacţiona cu cei din jurul tău de o manieră eficientă şi elegantă. E interesant de văzut cum se comportă cei care au o stimă scăzută de sine, în multe cazuri sunt adevărate catastrofe.

Românii sunt "părierişti" de carieră, opiniile si verdictele lor acoperind domenii ca politica, femei, spaţiul cosmic, săparea unui puţ nou în curte. Cele mai interesante păreri româneşti sunt cele din categoria "să moară capra vecinului." O soluţie în privinţa asta, e o părere personală, ar fi o analiză intimă profundă, o clipă zilnică de meditaţie înainte de culcare.

Voi ce părere aveţi despre asta?

Lux oriental

Luxul de a fi se măsoară în priviri mirate aruncate în timp. Din această perspectivă contemplativă se vede turnul Babilonului în zare şi ziare. 

Cand esti un rege trist
Cu mii de comori
Si-n sala cu oglinzi
Sufletu-i diform
Coroana ta de ganduri
Atarna greu
Si adevarul umbla
Deghizat mereu

Copilul care alearga catre mare
Macar o data-n viata sa mai fii

Regatul de intrebari
Ce l-ai mostenit
Razboiul fericirii
L-a pustiit
Supusii n-au raspunsuri
Oglinzile se sparg
Esti doar un rege trist
Ramas fara regat…

Copilul care alearga catre mare
Macar o data-n viata sa mai fii
Nebunului lasa-i coroana
Regele-i liber acum.

Cand erai copil
Nu te intrebai
Ce e fericirea
Nu o cautai

Copilul care alearga catre mare
Macar o data-n viata sa mai fii
Nebunului lasa-i coroana
Regele-i liber acum.

Cand esti un rege trist…

Copilul care alearga catre mare
Macar o data-n viata sa mai fii…
…
Regele-i liber acum.

Babe

Pe 8 martie a fost baba mea, ca în fiecare an. A fost soare, a fost o vreme excelentă, a fost antren şi voie bună. În plus, a fost Purim şi lună plină.

Atelaj

Calul din faţa plugului merge pe brazdele revene ale ogorului.

Ajutor

Chiar dacă nu am bani când trece un cerşetor pe lângă mine, mă rog pentru el. Data viitoare când îmi va cere poate voi avea să îi dau bani sau poate nu.
Nu judec şi nici nu mă aştept la vreo recompensă. Cel care crede că va primi ceva în schimbul bunătăţii sale nu este în esenţă bun.
Ţine de o etică a dorinţei de a cunoaşte divinitatea şi a putea încerca să atingi sfinţenia.

De la sud la est

Ortodoxia poate fi asemănată cu un uriaş mozaic pe care îşi construieşte fiecare dintre credincioşi, practicanţi sau nu,  în mod personalizat, posibilitatea de a atinge mântuirea. Nimeni nu îţi dă de-a gata, nu îţi poate vinde iertare şi nu îţi garantează izbăvirea. 

Un frate de mănăstire îmi spunea acum câteva zile că ortodoxia rusă, apărută în anii 900, este mai bună decât cea românească, de inspiraţie greacă, până la un punct. Personal, prefer influenţa Bizanţului celei din stepă. Într-un pelerinaj în Ucraina am văzut mănăstiri păzite de armată şi o tendinţă spre urieşenie, spre o supradimensionare a orice din incintă.
Grecii, pe de altă parte, după neuitata pierdere a Constantinopolului, au trecut la o esenţializare a trăirii religioase. Pictura murală bizantină, de exemplu, nu se pierde în detalii şi nu are pretenţii artistice occidentale.
Îmi aduc aminte de senzaţia de a mă afla lângă Empire State Building atunci când am fost la Mănăstirea Sf. Andrei din Kareas, Athos (asta după ce timp de vreo trei sau patru zile avusesem bucuria de a vedea mănăstiri "discrete", paraclise tăinuite în vreun cotlon al incintei). Acolo era o construcţie impozantă, o biserică enormă, o incintă de mari dimensiuni înconjurată de un spaţiu larg, o semiruină o chiliilor pe care vieţuitorii actuali nu o mai puteau repara. Mănăstirea a fost construită de ruşi şi, după anii 1950, din fosta URSS ajungând tot mai puţini monahi în Athos, a fost preluată de greci, oarecum stânjeniţi de enormitatea construcţiilor.
Revenind la fratele de mănăstire, lui îi plăcea cuminţenia ruşilor în biserică. A pomenit cu scânteieri în ochi modul în care toţi asistă nemişcaţi la slujbă, nimeni nu iese, nimeni nu mai intră în biserică. La greci nu am putut să nu admir, balcanic, modul în care stăteau adunaţi în curtea mică a mănăstirii şi discutau, nu am idee ce, după slujbe.
Ca o paranteză, ortodoxia slavă a fost puternic influenţată de către Petru Movilă. 
Prefer pe urmaşii pescarilor care au răspândit creştinismul urmaşilor celor care l-au primit cu întârziere.