Un parcurs prin istoria şi mitologia (pre)creştină şi prin natura umană care nu îşi propune să elucideze mistere sau să dea sfaturi.
Flaubert se dezvăluie ca un profund cunoscător al artei folosirii cuvintelor, un arhitect al fundamentului unei cascade năvalnice de rostiri. Ispitirea Sfântului Anton îmi pare o pregustare (ce cuvânt!) a ceea ce avea să se numească "the stream of consciousness". Sf. Anton (prenume ce începe cu A), un ermit fugit de lume în Tebaida, pe malul Nilului, se cufundă în imagini şi senzaţii dintre cele mai greu de suportat pentru un creştin neobişnuit cu exerciţiul ascezei şi rugăciunii. El este cel care "are barba lungă şi părul lung, e îmbrăcat într-o tunică de piele de capră" asemeni tuturor pustinicilor. Bătrânul trece în revistă, la începutul basmului-poem flaubertian, episoade ale vieţii sale. Treptat, din idee în idee, din imagine în imagine, din senzaţie în senzaţie, ajunge la situaţii, nu neapărat religioase în sens dogmatic, greu de suportat, la stări în care timpul şi spaţiul nu mai există, ca într-o frescă bizantină, în care relativul însuşi devine regulă şi decor.
Anton depăşeşte fiecare ispitire şi devine tot mai puternic. La final, după o întâlnire cu satana în persoană, el vede cum "străluceşte faţa lui Isus Hristos. Anton îşi face semnul crucii şi începe să se roage."
După jumătatea încercărilor la care este supus el este însoţit de către Hilarion, un discipol pe care îl credea pierdut.
"Felul lui de a vorbi despre zei îţi stârneşte pofta de a-i cunoaşte. ... Pentru ca materia să aibă atâta putere, ea trebuie să conţină un spirit. Sufletul zeilor este legat de întruchipările ei. Cei care au frumuseţea aparenţelor te pot amăgi. Dar ceilalţi, care sunt abjecţi sau înspăimântători, cum poţi crede în ei?"
"Hilarion: Iar înfăţişările lor sunt multiple, transformările lor - rapide. Iată unul care din peşte devine broască ţestoasă; îi creşte un rât de mistreţ şi e scund cât un pitic.
Anton: Dar de ce anume?
Hilarion: Pentru a restabili echilibrul, pentru a combate răul. Căci viaţa se epuizează, formele se tocesc; şi ele trebuie să se dezvolte prin metamorfoze."
Divinul şi satanicul se amestecă halucinant de rapid pentru a exista în altă formă sau pentru a se difuza într-o formă neclară. Oamenii îşi pierd din atributele lor şi se scaldă în lumea mitului şi a existenţelor posibile.
Cartea aceasta se poate citi cu un dicţionar de mitologie în faţă, trimiterile pornind de la aspecte biblice şi terminând cu cele din mitologia greco-romană sau orientală. Spre final apare inorogul, fiinţa îndelung căutată de cavaleri sau membrii unor bresle ale Evului Mediu. Încercările lui Anton îmi aduc aminte, într-o notă de universalitate, de O noapte de decemvrie.
Cartea aceasta se poate citi cu un dicţionar de mitologie în faţă, trimiterile pornind de la aspecte biblice şi terminând cu cele din mitologia greco-romană sau orientală. Spre final apare inorogul, fiinţa îndelung căutată de cavaleri sau membrii unor bresle ale Evului Mediu. Încercările lui Anton îmi aduc aminte, într-o notă de universalitate, de O noapte de decemvrie.
Întâlnirea cu Hristos de la final nu garantează pacea, Sf. Anton reîncepând a se ruga.
(Flaubert, Gustave, Ispitirea Sfântului Anton, trad. Mihai Murgu, RAO, Bucureşti, 2009)
