joi, 31 martie 2011
Rezolvare
După 12 zile de protest, s-a ajuns la o rezolvare pentru plata salariilor cadrelor didactice din municipiile Dorohoi şi Botoşani. S-au făcut eforturi din partea autorităţilor locale şi s-au alocat fonduri pentru plata drepturilor salariale aferente lunii februarie.
vineri, 25 martie 2011
De Buna Vestire
Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Sărbătoarea de Buna Vestire (25 martie) îmi aduce aminte de faptul că fiecare dintre noi se naşte şi renaşte în fiecare zi. Întruparea Fiului s-a făcut din dragostea infinită a lui Dumnezeu pentru oameni. Dacă ar fi să reduc atributele divinităţii, un lucru total egoist, la un singur cuvânt, aleg "fiinţă". Dumnezeu fiinţează şi o face prin fiecare parte a creaţiei Sale.
De ce era nevoie de o întrupare, de o materializare a legăturii dintre divin şi uman în trupul de carne? Era nevoie pentru ca omul să poată crede, să poată să se schimbe pe sine, să aibă o nouă şansă de a se lega cu Dumnezeu. Poporul evreu îl aştepta pe Mesia (cel uns) încă din Vechiul Testament şi căuta pe toate căile pe Cel Nevăzut. Dar manifesătrile divinului nu sunt complet accesibile celor cinci simţuri ale noastre, aşadar era nevoie ca Dumnezeu să se manifeste la nivel spiritual, un nivel ilogic, inconştient, dincolo de raţiune - şi pot continua cu aceste descrieri ale limitării umane - dincolo de aşteptările omului la un mântuitor de natură politică sau militară, dar totuşi sub formă vizibilă, tangibilă.
Face parte din pedagogia lui Dumnezeu să se arate permanent, dar face parte din natura omului să ceară exemple, să aştepte să fie educat, să aibă o bornă kilometrică din două în două leghe. Mântuitorul avea să facă asta pornind de la principiul dragostei, al efortului şi al sacrificiului de Sine.
Biserica face referire la Fecioara Maria ca la a doua Evă, ca la cea care aduce în lume o nouă şansă. Este a doua oară în istoria mântuirii când se acordă omului şansa la fiinţare în acord cu Dumnezeu. Minunea întrupării fără parte bărbătească, partenogeneza vestită de Arhanghelul Gavriil Mariei, este o altă parte a modului ilogic (de neînţeles) în care lucrează puterea divină.
O ironie a lucrării divine este că deşi este atât de evidentă, omul pământesc nu o poate vedea complet.

miercuri, 23 martie 2011
Despre protestul profesorilor
Este binecunoscut ca fiecare generaţie se lamentează în propria perioadă istorică şi nu găseşte soluţii în sine şi pentru sine la diferitele probleme pe care viaţa i le pune înainte, fie la nivel profesional, fie în ceea ce priveşte latura personală.
Protestul profesorilor din Botoşani şi Suceava s-a declanşat tocmai din cauză că, la un moment dat, în cazuri generale sau particulare, nu a existat voinţa de a spune adevărul, de a acorda preţuirea cuvenită legii şi de a respecta temeinic principiile morale. Meseria de dascăl nu este una uşoară. Stă în firea omului să transmită celorlalţi din cunoaşterea sa vremelnică, pentru ca aceştia din urmă să folosească informaţia primită în variile contexte în care viaţa îi aduce.
Să nu uităm faptul ca fiecare categorie profesională trebuie să îşi cunoască fără rost de îndoială importanţa în societate şi să primească în acelaşi timp confirmări în ceea ce priveşte valoarea ei (mă refer, bineînţeles, şi la partea materială, indispensabilă vieţii de zi cu zi). Este şi normal să fie aşa. Societatea funcţionează de asemenea manieră încât rolurile sociale trebuie să fie împărţite pentru ca întregul să beneficieze din armonia părţilor.
Ceea ce ar trebui să înţelegem cu adevărat este că fiecare îşi are partea sa – de vină şi merit - în uriaşul angrenaj al vieţii. Nu trăim în plină apocalipsă, lumea nu se va termina şi nici nu va începe cu noi, dar ea va continua aşa cum o influenţeaza fiecare dintre noi.
Cadrele didactice pot aplica o analiză proprie foarte simplă, dupa cum urmează: scrieţi 3 cuvinte pozitive legate de meseria noastră şi 3 cuvinte negative. (puteti sa scrieţi orice; de exemplu: „deştepţi”, „cunoscători” sau „relaxat”, apoi „neplătiţi”, „marginalizaţi”, „minge”, etc.) Care dintre aceste cuvinte vă caracterizează în mod real, care vă poate duce la un efect pozitiv, care poate facilita învăţarea?
Răspunsul este al fiecăruia dintre noi, adaptat la condiţiile particulare ale existenţei personale sau din şcoală, dar soluţia trebuie să ducă la binele colectiv, la conştientizarea faptului că este nevoie să fim în primul rând oneşti cu noi înşine pentru a primi onestitate de la ceilalţi, de la vârful ierarhiei sociale sau de la baza acesteia.

vineri, 18 martie 2011
joi, 17 martie 2011
Protestul continuă
O nouă zi de proteste în faţa sediului Prefecturii Botoşani a strâns împreună, după estimările mele, 400-500 cadre didactice din municipiu.
La unele şcoli încă se încearcă "o convingere", în sensul determinării colegilor, să se renunţe la protest. Lupta sindicală mai are câteva etape de parcurs, aşa că protestul este unul individual, asumat de fiecare în parte. Ameninţarea porneşte de la legislaţia în domeniul muncii, care spune că absenţele repetate de la program pot duce la anchete şi penalizări ale angajaţilor care nu respectă obligaţiile stabilite prin fişa postului. Marele "DAR" este că trebuie desfăşurate anchete individuale, stabilită vina fiecărui angajat şi parcurgerea unei serii de etape, începând cu avertisment, până la desfacerea contractului de muncă din vina celui care trebuie să presteze munca. Or, este greu, dacă nu imposibil, de constituit comisii la nivelul fiecărei unităţi şcolare şi pedepsirea unui număr însemnat de angajaţi din învăţământ. Precedentul ar fi unul nemaivăzut.
Astăzi s-a stabilit ca de mâine protestul public să devină unul autorizat, dar alte modificări înspre plata salariilor nu s-au ivit. Meeting-ul urmează să înceapă de la ora 11:45.
Dacă autorităţile vor contesta la Curtea Supremă hotărârile judecătoreşti prin care am câştigat 33% la salariu, starea de fapt ar rămâne aceeaşi şi, în plus, se poate invoca dreptul constituţional la plată pentru munca prestată.

marți, 15 martie 2011
Greva profesorilor din Botoşani
Rămase în urmă cu ultimele ştiri economice, cele legate de depăşirea momentului de criză economică şi relansarea, timidă, ce e drept, a economiei României, autorităţile fac economie bugetară din salariile profesorilor din judeţele Botoşani şi Suceava. La nivelul municipiului reşedinţă de judeţ şi al Dorohoiului, s-a întârziat nepermis de mult cu plata drepturilor salariale aferente lunii feburarie 2011.
Motivul invocat este lipsa fondurilor necesare acoperirii acestor drepturi băneşti. Părerea generală a cadrelor didactice este că s-au gestionat prost resursele financiare disponibile şi s-au subevaluat sumele necesare plăţii lefurilor. Un motiv aparent este cel legat de cele 33% câştigate în instanţa judecătorească şi creşterea de 15% acordată la începutul anului. Din discuţia avută astăzi în Aula Colegiului Naţional "A. T. Laurian", reiese că şi fără aceste măriri salariale nu ar fi fost suficiente fondurile alocate pentru cele patru trimestre ale anului financiar.
Fiind puşi în incapacitatea de a beneficia de sumele cuvenite pentru munca depusă în luna februarie, mulţi dintre colegii din municipiu s-au adunat în semn de protest în faţa Prefecturii Botoşani în cursul zilei de luni şi de astăzi. Participarea este una încurajantă, dar presiunile exercitate de unii directori de şcoli şi licee i-au făcut pe unii dintre noi să renunţe, fiind folosiţi ca arme de convingere ipotetice desfaceri ale contractelor de muncă şi situaţia elevilor, ale căror drepturi la educaţie şi supraveghere ar fi astfel încălcate.
Ar trebui să reţinem câteva aspecte: suntem cei mai numeroşi angajaţi afiliaţi unor sindicate din judeţ şi, din acest punct de vedere, putem fi o forţă, merităm să ni se acorde salariile în forma legală şi confirmată de instanţele de judecată, s-ar crea un precedent periculos în ceea ce priveşte respectul pentru litera şi spiritul actelor normative aflate în vigoare, dacă s-ar ignora un drept câştigat şi garantat de Constituţie.

vineri, 11 martie 2011
Abordări saussuriene
Pornind de la ideea că fiecare cuvânt din orice limbă este doar o convenţie de ordin fonetic şi semantic, ajung să mă gândesc la Hristos ca la un simbol general, al cărui caracter divino-uman nu trebuie uitat nici un moment. Dar, de reţinut, Hristos nu este doar o conveţie, El este o realitate.
Acum 2000 de ani El era Mesia, astăzi ar fi leader de opinie, revoluţionar, preşedinte de multinaţională. Cuvintele acestea se rotesc în clopotul semantic în jurul ideii de bine, frumos şi adevăr. Virtuţile creştinului sunt dragostea, credinţa şi nădejdea. Acestea sunt cuvinte mai vechi în limba română, nădejdea cel puţin este în mod clar de origine slavă. Importanţa lor este la fel de covârşitoare şi în prezent, dar vor râmâne ele aşa şi pe viitor? Depinde doar de om, de modul său de a se adapta, de a răspunde în mod colectiv şi individual la cerinţele de adaptare impuse de Autoritatea de Sus.
Într-un mediu economic şi concurenţial dragostea devine "spirit de echipă", credinţa devine "încredere în forţele proprii" şi nădejdea este "target".
La şcoală cadrul didactic operează cu "vocaţie", "capacitate de învăţare şi abilităţi" şi "obiective".
Mecanicul auto merge după "a şti meserie", "piese de calitate" şi "satisfacerea clientului".
Definind şi redefinind diferitele operaţii legate de om şi muncă, de Dumnezeu şi mântuire, ajung la concluzia că este permanent nevoie de asumarea ideii de raport de interdependenţă între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie.
Rolul lui Hristos în lumea iudeo-creştină este aşadar de a fi un reper fundamental în realitatea aflată în permanentă evoluţie ascendentă a ceea se află-ceea ce trebuie să fie.

joi, 10 martie 2011
Present Perfect Continuous Tense
Acest timp gramatical se formează după următoarele modele:
Afirmativ: S + have (has la persoana a III-a singular) + been + V-ing
Negativ: S + have/has not + been + V-ing
Interogativ: Have/Has + S + been + V-ing?
Utilizare:
- o activitate recentă ale cărei efecte încă se resimt (spre deosebire de Present Perfect Simple, accentul logic este pus pe desfăşurarea acţiunii)
ex.: I have been doing my homework, that is why I could not come.
- pentru e pune în evidenţă durata unei acţiuni (de obicei limitată)
ex.: He has been working all week.
- descrie acţiuni temporare, de scurtă durată, începute în trecut şi necompletate încă la momentul vorbirii
ex.: We have been playing chess for half an hour and we still do not know who wins.
Adverbe specifice: since, for, already,
Pentru exerciţii cu Present Perfect Continuous Tense vizitaţi acest link.

miercuri, 9 martie 2011
Bucuria Postului
Postul Paştelui, Postul Mare cum mai este cunoscut, reprezintă pregătirea tainică şi asumată pentru ceea ce reprezintă momentul de maximă importanţă al Învierii Domnului.
Biserica recomandă pentru această perioadă rugăciune, fapte bune şi post.

marți, 8 martie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)