Despre schimburi

În momentul în care consider că raporturile interumane sunt ca cele de Sus, spunem că aşa cum omul îi cere lui Dumnezeu, tot aşa şi Dumnezeu îi cere omului. Una dintre explicaţiile apariţiei monedei este aceea că totul se bazează pe schimb, dar nu în mod necesar pe schimbul interesat imediat. De la schimbul vânat pentru miere şi până la schimbul bani virtuali pentru o maşină principiul rămâne acelaşi.

Mare DAR în această chestiune este faptul că la început schimbul nu era unul concret, de materiale, de tipul produs-produs. Probabil că era vorba despre un dar contra unui serviciu spiritual, e doar o ipoteză. Să spunem că un membru al tribului se ducea la şaman pentru o anume intermediere cu divinitatea, şamanul fiind în mod clar în toate culturile un intermediar dintre trancendent şi pământesc, şi toate cele solicitate mergeau aşa cum considera necesar cel care ceruse. Pentru că se simţea satisfăcut, omul care ceruse ajutorul vraciului îi aducea acestuia un cadou, un dar concret, material. Tot dintr-o asemenea idee va fi derivat şi ideea de sacrificiu destinat divinităţii.
Părintele Steinhardt spune să dăm celor dimprejur tocmai ce nu avem noi. În limba engleză verbul "to have" (a avea) se poate asocia în expresii cu diferite realităţi, concrete sau abstracte, cum ar fi "have a shower" (a face duş) sau "have a nap" (a trage un pui de somn). Care este lucrul cel mai de preţ pe care omul îl are în formă imaterială şi intangibilă complet pentru simţurile noastre? Este Cuvântul, cu toate formele sale, în miliardele de combinaţii posibile.
Dând celorlalţi cuvinte sub formă de idei sau sfaturi, de informaţii sau cărţi, le dăm ceea ce nu avem în mod tangibil. La fel ca in cadoul sacerdotului, lucru abstract transformat în concret, cuvintele devin concrete de la legea cutumiară se trece la cea scrisă (codul lui Hammurabi, Biblia), apoi la pedeapsă ori recompensă, de la planşa arhitectului, cu cifre şi desene, se ajunge la o casă, de la cuvintele profesorului se trece la acţiunea din viaţa elevului.
A avea nu înseamnă în mod vital a deţine, omul nu deţine nimic în afară de corpul său, a închiria, a beneficia de pe urma sumei acţiunilor personale sau comune sunt sintagme care descriu perfect, dintr-un anume punct de vedere, totalitatea lucrurilor care se petrec împrejur.
Dăruindu-se pe sine omul ajunge să se reflecte în cei din jur. Dăruind lumină un om poate ajunge să primească Lumina.
Darul apare aşadar ca necesar şi ca raport dintre om şi semeni, dintre om şi Dumnezeu, între concret şi necuprins.