Zilele trecute discutau doi meseriaşi, doi specialişti, pentru a-i denumi cu un termen mai modern, pomeneau despre chestiuni practice ale ocupaţiei lor. Cel mai în vârstă manifesta o deschidere deosebită la nou, la ideile celui mai tânăr. Cât îl priveşte pe cel din urmă am admirat, pe lângă altele, faptul că arăta recunoştinţă unui "nea F.", acesta fiind cel care îl învăţase meserie cu ceva timp în urmă.
Biserica vorbeşte despre ascultare şi înţelepciune, UE despre "învăţare pe tot parcursul vieţii", şcoala despre formare de competenţe. La ultimul capitol aş adăuga faptul că uneori lipseşte practica, imitarea şi apoi depăşirea mentorului de către învăţăcel. (Cred că meseriaşul cel tânăr era printre puţinii care se raportau la maestrul lor.) Distanţa dintre teorie şi practică este enormă şi se lasă aşteptat momentul în care se poate vorbi de un transfer real de expertiză şi înţelepciune de la profesor la elev. Asta pentru că cei mai mulţi suntem străluciţi teoreticieni care se tem să experimenteze în maniera lui Arhimede principiile transmise de la scaunul catedrei.
Cei doi meseriaşi reuşiseră să îşi întemeieze, fiecare prin forţele şi munca sa, ateliere şi aveau clienţi care se declarau mulţumiţi de prestaţia lor. Şi, ca să închei, îmi place o vorbă evreiască ce sună cam aşa "Ca să câştigi un leu îţi trebuie cel puţin doi în buzunar."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu