În curtea mănăstirii Sf. Ana (Αγίας Άννας) se intră printr-un portal de un înalt şi jumătate de om, la stânga se află o cişmea deasupra căreia scrie, în caractere elene, CRIO NERA (apă rece). Am observat în curtea majorităţii mănăstirilor în care am fost în Athos astfel de fântâni. Pe trei laturi sunt ziduri şi în faţă, pe latura de vest a curţii triunghiulare, se deschide o splendidă perspectivă asupra Mării Egee.
La vecernie ajung mai târziu, începuse deja. Slujba se face în pridvorul bisericii, pe latura din dreapta a curţii, în faţa dverei care acoperă intrarea în naos. Tot acolo, lipit de corpul bisericii, se află un corp de chilii cu parter şi un cat. Pridvorul e luminat doar de câteva lumânări şi de lumina care intră generos la acel ceas de apus pe uşa pe care venisem. Unul dintre călugării care dau răspunsuri ştie slujba pe de rost, nu citeşte nimic dintr-o carte. Se cădeşte, se spune Doamne milueşte în greacă (Κύριε, έλέησον - Kyrie Eleison), asta e de fapt tot ce înţeleg la nivel de cuvinte liturgice în greacă. În marea linişte din semiîntunericul Sfintei Ana se adunaseră toţi cei care vieţuiau acolo sau erau în trecere, inclusiv noi.
A doua zi de dimineaţă, înainte de răsărit, s-a săvârşit liturghia într-o capelă. S-au rostit Simbolul de Credinţă şi Tatăl Nostru în limba română, un moment de intensă bucurie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu