Secretul unei vieţi echilibrate constă în capacitatea individuală de a negocia situaţiile dificile şi de a regla crizele apărute în diferite contexte. (idee regăsită într-un manual de limba engleză).În momentul în care un om se plânge că îi e greu nu face altceva decât să admită o incapacitate şi lipsa de voinţă. În plus, îşi atrage şi mai multe greutăţi şi crează la nivelul relaţiilor cu ceilalţi tensiuni inutile. Fiecare are problemele lui şi de obicei avem tendinţa de a abandona pe cei care în două situaţii din trei spun că le e greu, e pur şi simplu imposibil să suporţi la infinit lamentările cuiva care tot repetă aceleaşi erori.
Dacă tratăm viaţa ca pe un lung şir de experienţe pregătitoarea pentru o existenţă superioară aici şi dincolo, putem numi fiecare problemă o lecţie. Vorbeam aseară cu cineva despre armata obligatorie. Interesant e că a spus că, deşi existau o serie de mizerii pe care trebuia să le îndure orice soldat în termen, la finalul stagiului rămâneau prieteniile şi lucruri mărunte pe care le învăţa fiecare - de la spălatul şosetelor la raporturile cu un superior.
2 comentarii:
Nu ştiu dacă lamentaţiile creează tensiuni, unora le aduc în atenţie ideea de dreptate şi oferă exemple de "cum să nu faci". Eu m-am obişnuit să învăţ din propriile situaţii negative sau din ale altora. Cred că avem nevoie de lamentaţii ca forme de învăţare socială, poetică şi ca forme de rememorare individuală sau colectivă. Asta ne învaţă istoricii, cronicarii, Cioran sau fado-ul portughez al Amaliei Rodrigues. Să ne bucurăm, dar să nu avem creierele spălate! :)
Sărbători fericite! :)
Lamentaţia, bocetul de la înmormântare e o formă, eliberează. Totuşi, starea de bine vine din gânduri bune şi e o chestie de echilibru să gândeşti "negru" şi "alb". Cât despre spălarea creierelor, nu cred că se găseşte un detergent aşa de performant să spele un creier "gri".
Trimiteți un comentariu