Patria după revoluţie

Limba română, o limbă sentimentală, a transformat latinescul pater (tată) într-un substantiv feminin. Limba franceză, de exemplu, a păstrat genul masculin în pays. Patria, pământul natal în latină, a devenit în limba română un substantiv terfelit de vreo 50 de ani încoace. Noţiunea de loc protector al celor care locuiesc aici devenise egală cu cea de partid şi de tătuc.

Interesant este, pentru a schimba oarecum perspectiva, că cei care s-au stabilit în spaţiul care este astăzi denumit România au origini etnice dintre cele mai diverse. Singurul lucru ce îi uneşte este limba română, de unde şi Limba română este patria mea.

Spre o a treia idee mergând, e de-a dreptul dramatic, teatral chiar, modul în care atitudinea faţă de stat s-a schimbat în ultima sută de ani. După o luptă îndârjită în direcţia statelor naţiune, se ajunge, din nou, la regionalizare sau structuri suprastatale, multietnice şi multiculturale. 

România se vede provocată de această etapă istorică ce vine pe o filieră economică şi politică în care, ca şi în trecut, poate pierde chiar şi rolul secundar de Cenuşăreasă. Recensământul de anul acesta este prea puţin relevant din perspectivă etnică, scopul principal a fost evaluarea capacităţii economice a celor care sunt cetăţeni români, este o perspectivă personală pe care o menţin. Nu intenţionez să spun că sunt acele date necesare unui plan economic detaliat şi unei strategii naţionale pe termen mediu. Partea cu adevărat interesantă este că urmaşii celor veniţi în antichitate pe plaiurile acestea îşi continuă migraţia spre vest, statul român contemporan pierzând astfel un imens capital uman care va produce bunăstare prin alte zări.

Fie ca Patriei mele să îi meargă bine!