Să tot fi fost în clasa a V-a sau a VI-a când, la sugestia profesorului de engleză, care ne era şi diriginte, am vrut eu cu tot dinadinsul să îmi cumpăr un dicţionar englez-român. La vremea aceea costa vreo 3000 de lei, prin 93 sau 94 era o avere. Până la urmă am convis-o pe mama să îmi dea impresionanta sumă. În ziua cu pricina eram în vizită la o vară de a ei ori probabil venisem acolo expres, asta nu mai ştiu, pentru a lua banii. La parterul blocului era o librărie, aveau acolo şi jucării, cărţi în limbi străine şi, dacă ţin bine minte, chiar şi benzi desenate PIF, lux maxim la vrema aceea. Habar nu aveam la ce o să îmi folosească "uriaşul" de 70.000 de cuvinte, la vremea aia dacă ştiam să leg două vorbe în engleză.Respectivul lexicon, pe care îl folosesc şi acum (la început avea o supra copertă cu steagurile României şi Marii Britanii), a mai fost reeditat în diferite formule şi formate.
Dicţionar englez-român, Leviţchi, Leon; Bantaş, Andrei, editura Teora, 1993.
Acum e netul şi încă alte vreo patru dicţionare pe care le mai utilizez.
În mod sigur acel moment a fost un detaliu biografic.
2 comentarii:
Yeeee! Mă crezi că am reţinut şi eu numele lui Leviţchi din dicţionarul acela, după cum i-am reţinut şi numele lui Leonard Gavriliu din dicţionarele de psihologie, ori pe al lui Cristian Bădiliţă din "Miturile lui Platon"? Ce înseamnă să fii obsedat de unele lucruri! :))
Cred ca nu e obsesie. Gandeste-te ca un mecanic auto bun stie ca lubrifiantul X e bun pentru masina Y. La fel si cu noi. Imi place sa spun ca teancurile de carti, reviste si foi de prin casa sunt suruburile si cheile mele de 14.
Trimiteți un comentariu