Iulie 4

Redefinirea strategiei americane, promisă de către Obama la începerea mandatului său prezidenţial, s-a tot lăsat asteptată la nivel mondial. Marile schimbări necesită ceva timp. Spaţiul de manevră al SUA, spaţiu în care sunt actante şi regizori, pe rând, presupune unele restricţii strategico-militare, dar mai ales economice. Războiul declaraţiilor oficiale presupune existenţa a cel puţin unui partener de dialog. În cazul de faţă mai sunt cel puţin trei, activi şi marcanţi, UE, Rusia şi China. Cea din urmă poate se constitui ca beneficiar al creanţelor uriaşe pe care SUA le au faţă de RPC. Principiul oricărei activităţi economice este să încerci să îţi aduci concurenţa la sapă de lemn şi, când ajungi acolo, îl preiei  (vezi cazul băncilor falimentare şi al societăţilor de asigurări preluate înainte de un eventual faliment).

Situaţia e arbitrată de doi factori, Rusia şi lumea arabă, care pot fi reduşi la unul singur: petrol. Rusia, prin Gazprom, a decis creşteri de preţuri ale gazelor la nivel intern, un simplu artificiu "necesar" creşterii preţului de livrare la nivel mondial sau în zonele sale de interes. UE caută de vreo 30 de ani resurse şi tehnologii alternative de producere a energiei. China e în plină expansiune, are bani de primit şi investit şi e dispusă la preţuri de achiziţie pentru gaze şi petrol tot mai ridicate. Între timp, investeşte în exploatarea reusrselor Africii: cupru, aur şi metale rare necesare industriei de vârf. Gazprom a anunţat deja interesul crescut pentru clienţii asiatici. 

Zilele trecute cancelarul german l-a primit cu tot fastul unei treceri în revistă a gărzii militare în faţa Reichstag-ului, pe un înalt demnitar chinez. Poze, chinezi mici şi zîmbitori. Grecia, marea problemă a UE pe termen scurt - datorii stimulate spre creştere de către băncile şi capitalurile occidentale - primise acum un an o propunere din partea Chinei pentru construirea unui uriaş terminal de containere pe teritoriul său. Probabil Grecia îşi va deschide pieţele şi va accepta cea mai bună ofertă de la unul dintre investitorii străini. Asta poate costa mult, pe termen lung, UE. (vezi cazul OTE preluat de nemţi)

Rusia şi China, se pot alia şi, datorită apropierii ideologice neoficiale actuale,  pot juca dur în meciul mondial.

Revenind la Obama, anunţul său de retragere din Afghanistan până în 2014 poate să denote o scădere a influenţei şi puterii SUA, fie o reorientare strategică mai fermă spre posibile pieţe şi resursele din N Africii şi lumea arabă. Un alt simptom care poate confirma prima variantă şi o poziţie mai influentă şi incomodă a Chinei în Asia Centrală, ar fi o creştere a impozitelor naţionale care îi face pe unii milionari americani să renunţe la cetăţenia americană, şi pe fondul creşterii simultane a durităţii fiscului. 

Toate acestea sunt cercuri pe apă ale crizei. Statele trebuie să îşi recupereze investiţiile făcute în sistemele private aflate în colaps, e simplu.

În România, aflată după părerea mea sub un dublu heblu americano-european, micile strategii fac diferenţa între un posibil faliment şi El Dorado al investitorilor şi speculanţilor de ocazie, între noi fie vorba. O arestare spectaculoasă a unui medic şpăgar în Botoşani, axat pe pensii pentru nenorociţii sorţii, se leagă de verificarea dosarelor de pensie pe cazuri de sănătate din Timiş şi Bucureşti. Rezultatele, fraude dovedite cu pensii acordate unora sănătoşi tun, sunt aşteptate pe fondul foamei de bani a statului român. Şerpii Meduzei se întind şi prin concedierile din administraţie, măsură disperată şi puţin eficientă, dacă iau în calcul posibilitatea unei colectări fiscale şi mai reduse. Boc spune că pensiile vor dispărea, modelul e aplicat cu succes de China: "Ai muncit? Mulţumim. Eşti bătrân şi nu ai bani? Trebuia să fi strâns, statul nu îţi dă pensie." Decesul forţat al statului social se loveşte în alte ţări europene de poteste masive ale populaţiei. Berlusconi admira în urmă cu ceva timp "reformele" guvernanţilor români, inclusiv creşterea TVA şi reducerea salariilor, fără a explica în ce măsură poate face la fel în Italia.

La final, banca lumii vestice, FMI, are un nou preşedinte, dna Lagarde. Un vector al dezastrului din punctul de vedre al unora, un model de bun samaritean după alţii (cam în aceeaşi notă cu primii bancheri ai lumii în sens modern - Cavalerii Cruciaţi, care foloseau un sistem de bonuri de valoare decontabile în Ţara Sfântă), FMI mai are de jucat o carte în meciul SUA-UE vs. Rusia-RPC.

p.s.

Un zvon recent anunţă că Bundesbank tipăreşte deja mărci. Un aer de credibilitate există în orice îi priveşte pe germani.