Rugăciunea Domnească - Tatăl nostru

1. Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis : Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.
2. Şi le-a zis : Când vă rugaţi, ziceţi : Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
3. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi.
4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiților noștri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.
(Luca XI, 1-4)

Tatăl nostru este rugăciunea cea mai cuprinzătoare pe care o poate rosti un creștin. Pe durata Sfintei Liturghii  îl adorăm pe Dumnezeu, îi cerem milă sau pur și simplu stăm în contemplare în fața măreției și necuprinsului dumnezeirii. Un părinte, pe care l-am cunoscut la Atena, spunea că la Dumnezeu trebuie să mergem ca la un general. După o săptămână de greutăți, de luptă și efort mergem să luăm putere, să așteptăm ordine și să spunem ce avem nevoie pentru bătălie în continuare.
Aș compara această rugăciune cu o scrisoare către Dumnezeu. Începe cu o formulă simplă, prin care Hristos stabilește o relație nouă cu Dumnezeu la nivel dublu. Dumnezeul Vechiului Testament continuă, după Predica de pe Munte, ca un Părinte al iubirii și luminii, iar Hristos continuă să fie cel care unește cele două planuri, dând astfel șansa omenirii întregi să devină fii și fiice. Hristos nu este egoist și nu spune "meu", ci "nostru".
Sensurile teologice sunt multiple în întreg cuprinsul Rugăciunii Domnești și voi lăsa acest link să spună mai multe.
Mergând la final, găsim pe cel viclean. Acesta nu face parte nici măcar din planul secund al rugăciunii, este un post scriptum în care fiii lui Dumnezeu cer protecția de cel care oricum nu le-ar putea face nimic, dacă nu ar îngadui Tatăl.

Un citat care ajută la o înțelegere mai profundă a întregii semnificații a rugăciunii acesteia și a rugăciunii creștine în general.

Atât diavolii cât și oamenii rătăciți se află într-o lume ruptă în două: cea sensibilă și cea inteligibilă - cu alte cuvinte, în materie și spirit. Cele cerești și cele pământești sunt acum despărțite și se unesc foarte greu după întreruperea relației doxologice și iubitoare cu Dumnezeu. Această întrerupere înseamnă pentru om și întreruprea relației cu semenii lui, și invers. Unirea dintre cele cerești și cele pământești, dintre cele sensibile și cele inteligibile este dorită și realizată de rugăciunea Tatăl nostru: "Precum în cer, așa și pe pământ". Chiar dacă sunt ființe inteligibile, diavolii nu mențin relația armonică exprimată în unirea dintre cer și pământ, cele sensibile și inteligibile, relație pe care o au ceilalți îngeri. Cerul a devenit un prieten îndepărtat și pământul rămâne singur. Este vorba de o consecința a cunoașterii binelui și răului, adică a cunoașterii naturii noastre create." (Teologia dogmatică și simbolică IV - Demonologia, Nikolas Matsoukas, Editura Bizantină, București, 2002. p. 89)

Rugăciunea este așadar o stare firească a omului, o adorare necesară a lui Dumnezeu și modul prin care noi Îi putem solicita ajutorul și sprijinul.