La saună

Un loc în care cuptorul lui Hefaistos lucrează asupra corpului uman, bărbătesc sau feminin.
Am reintrat într-o saună după multă vreme acum vreo doi ani. Mirosurile de frunză de stejar, de corpuri umane şi de gel de duş mi-au reactivat instantaneu amintirile din copilărie. Pe vremea aceea mergeam cu tatăl meu la baia publică din Botoşani. Sauna propriu zisă era ca un amfiteatru de facultate, cu focarul undeva în colţul din stânga al băii. Aveau şi vestiare, cu câte două paturi din scânduri şi ferestre deasupra capului, o sală înaintea camerei cu duşuri.
Acum merg, cu un bun prieten, la o saună privată, de dimensiuni mai mici. Locul se află la marginea oraşului. Înainte de baia lui Barbălată e un izvor, tot pe stânga, şi un pârâu, Loizoaia. Preţul e mai mult decât acceptabil şi vin acolo de la simpli agricultori la oameni cu educaţie şi preocupări, să zicem, superioare.
Sunt trei săli înainte de sala cuptorului. În primele două sunt vestiarele, un loc în care poţi sta de vorbă, poţi auzi tot felul de poveşti şi amintiri ale celor mai bătrâni sau a celor mai tineri. A treia sală are trei bănci late din lemn pe care se face masaj sau pe care poţi sta pur şi simplu după un "şpriţ" zdravăn de abur. Dintr-un vestibul cu duşuri intri în saună. Nu e prea mare, cuptorul e pe dreapta, un geam de aerisire sus.
Cei cu vână stau la ultimul nivel, cei medii pe la mijloc. E o întreagă tehnică a statului în saună. Dacă te mişti prea repede, aburul te biciueşte intens. Dacă stai pe loc, pe una dintre treptele de lemn de stejar, ajungi la o transpiraţie abundentă, la o curăţare de toxine pe care nu o poţi obţine nici cu cele mai performante tratamente cosmetice. Scopul e unul social şi pseudo-paramedical.
"Tratamentul" la saună tradiţională e pentru mine prilej de odihnă şi de gânduri. A doua zi am chiar febră musculară, dar somnul de cu o noapte înainte e dintre cele mai odihnitoare.