Astăzi, în timpul unor discuţii de pauză cu o parte din colegi, mi-a venit în minte această sintagmă. Aş defini-o ca pe o realitate a cărei existenţă a survenit pe fondul uneri degringolade quasi generalizate în educaţia românească. Industrializarea presupune o creştere a productivităţii, o regândire a unor procese intime şi generale ale unei ramuri de activitate, retehnologizare şi formarea de personal.
Toate etapele acestea sunt în curs de parcurgere la nivelul sistemului de educaţie românesc. Un singur lucru lipseşte cu adevărat: calitatea. Se scriu topuri de hârtie zilnic despre creşterea calităţii, despre evoluţia elevilor. În fapt, e un fel de altă raportare de cincinal la patru ani jumătate.
Creşterea productivităţii se realizează la nivel cantitativ prin şcolarizarea la nivel liceal pentru toţi absolvenţii de gimnaziu şi universităţi tip X si 0. Aici lucrurile sunt uşor negociabile, în sensul că România chiar are nevoie de intelectuali, numai sa nu fie doar diplomaţi (n.r. "scrieţi, baieţi, numai scrieţi"). Încercarea de regândire a activităţii concrete se face prin OUG, HG, legi şi ordine de ministru (un minus, dacă ţin seama că majoritatea acestor chestiuni se emit fără legătură cu ceea ce e în teren). Trainingul pentru personal este asigurat de CCD-uri şi, mai nou, de programe POS DRU, programe de formare în instituţii din UE, parcurgerea etapelor necesare obţinerii gradelor didactice. La capitolul dotări ale spaţiilor de lucru stăm, în continuare, destul de rău, dar lucrurile merg şi aşa, industrializarea cere sacrificii şi pierderi de personal.
Dacă luăm ca reper industrializarea din perioada comunistă, un asemenea demers este falimentar, pe termen lung, pentru România. O Europă îmbătrânită nu este cel mai bun model pentru a prelua concepte educaţionale şi standarde profesionale aplicabile într-un capitalism cu tradiţie. Or noi suntem de vreo 20 de ani într-o permanentă industrializare a societăţii.
În limba engleză "industrious" înseamnă "muncitor, studios ori inteligent". Industrializarea educaţiei româneşti constă din circa 50.000 absolvenţi de "Spiru Haret" şi vreo câteva zeci de mii de absolvenţi de liceu.
Per ansambul, sper în succesul unui învăţământ care poate avea şansa unei noi perioade ca în vremea lui Spiru Haret cel în carne şi oase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu