De Buna Vestire

Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.

Sărbătoarea de Buna Vestire (25 martie) îmi aduce aminte de faptul că fiecare dintre noi se naşte şi renaşte în fiecare zi. Întruparea Fiului s-a făcut din dragostea infinită a lui Dumnezeu pentru oameni. Dacă ar fi să reduc atributele divinităţii, un lucru total egoist, la un singur cuvânt, aleg "fiinţă". Dumnezeu fiinţează şi o face prin fiecare parte a creaţiei Sale.
De ce era nevoie de o întrupare, de o materializare a legăturii dintre divin şi uman în trupul de carne? Era nevoie pentru ca omul să poată crede, să poată să se schimbe pe sine, să aibă o nouă şansă de a se lega cu Dumnezeu. Poporul evreu îl aştepta pe Mesia (cel uns) încă din Vechiul Testament şi căuta pe toate căile pe Cel Nevăzut. Dar manifesătrile divinului nu sunt complet accesibile celor cinci simţuri ale noastre, aşadar era nevoie ca Dumnezeu să se manifeste la nivel spiritual, un nivel ilogic, inconştient, dincolo de raţiune - şi pot continua cu aceste descrieri ale limitării umane - dincolo de aşteptările omului la un mântuitor de natură politică sau militară, dar totuşi sub formă vizibilă, tangibilă.

Face parte din pedagogia lui Dumnezeu să se arate permanent, dar face parte din natura omului să ceară exemple, să aştepte să fie educat, să aibă o bornă kilometrică din două în două leghe. Mântuitorul avea să facă asta pornind de la principiul dragostei, al efortului şi al sacrificiului de Sine.
Biserica face referire la Fecioara Maria ca la a doua Evă, ca la cea care aduce în lume o nouă şansă. Este a doua oară în istoria mântuirii când se acordă omului şansa la fiinţare în acord cu Dumnezeu. Minunea întrupării fără parte bărbătească, partenogeneza vestită de Arhanghelul Gavriil Mariei, este o altă parte a modului ilogic (de neînţeles) în care lucrează puterea divină.
O ironie a lucrării divine este că deşi este atât de evidentă, omul pământesc nu o poate vedea complet.