Mi-am dat seama că munca unui om îi aduce acestuia pâinea cea necesară pentru traiul zilnic. Unii sunt mai harnici, alţii trag motanul de coadă.
Respectul pentru muncă începe încă de la şcoală. După părerea mea, un elev care îşi tot "scoate" scutiri are toate şansele din lume să devină un angajat cu un comportament defectuos mai târziu.
Serviciul nu înseamnă doar concedii medicale nesfârşite, nu e doar o perpetuă pauză de cafea şi de ţigară. Când e de pauză, e de pauză.
Ori lucrăm, ori stăm degeaba?!
Revenind la respectul pentru muncă, admir pe cei care mătură, pe cei care lucrează la izolaţia unui bloc, pe cei care păzesc oraşul, pe cei care sapă gropi, pe studenţii care se "străd-uiesc", pe medicii care vindecă bolnavi şi pe profesorii care se străduiesc să transmită elevilor cunoştinţe. Îmi plac şi cei care totuşi se chinuie să ajungă la aceste momente de muncă.
Ieri, în tramvai, era plin de muncitori. Omagiul muncii adus de comunişti le-a rămas pe creier. Totuşi ei înţeleg munca în felul lor, adică se aşteaptă ca tătucul de la tramvai să pună cel puţin 10 vagoane pe traseu atunci când iese plutonul pe poarta fabricii. Aşa, şi? Tu ce faci ca să nu mergi înghesuit? Sau dacă mergi aşa, crezi că vei muri?
E vorba doar de eforturi minime, de bunăvoinţă şi comunicare.
2 comentarii:
Uite, aici proletarii sunt mai pretenţioşi: ei ştiu că legea obligă şoferul şi firma de transport să ia pasageri doar pe scaune şi fac reclamaţii când sunt transformaţi în saci de cartofi. Se urăsc unii pe alţii, dar treaba merge. Fiecare face şmecherii cotidiene pentru supravieţuire, dar nu se lasă călcaţi în picioare. Observaţia ta de la final pare să contrazică postările anterioare în care puneai la zid autorităţile. Te-ai resemnat? Muncim şi noi, dar lupta trebuie dusă până la capăt. Aşa cum noi ne strofocăm la locul de muncă şi, în plus, punem pasiune, la fel şi ei trebuie să ştie să facă pasagerilor... călătoria plăcută! :)
Efortul minim de care vorbeam era si asta, de a lua legatura cu responsabilii zilei. Stii doar ca moldovenii se complac in "lasa ca e bine asa". In fata autoritatilor nu trebuie sa fiu resemnat, dar sunt niste reguli, o melodie dupa care trebuie sa jucam, cu smecheriile de supravietuire necesare. DAR sa nu fie doar smecherii si combinatii din astea ieftine. Castig eu, castigi si tu.
Trimiteți un comentariu