El sau ea intră în clasă. Comunicarea, schimburile reciproce au început deja cu mult înaintea primului cuvânt. Elevii erau în aşteptare în afara clasei, liniştiţi ori gălăgioşi, sau în clasă, neacordând, în aparenţă, nici o atenţie intrării cadrului didactic. Surâsurile, râsetele, salutul politicos, obiectele care zboară, şoaptele sau ridicarea în picioare; acest joc al reacţiilor, al retroacţiunilor în dublu sens, de la adult la clasă şi de la clasă către adult nu are nici început nici sfârşit. (Ollivier, 1992, via Cucoş, Psihopedagogie)
Dacă ar fi să compar sala de clasă cu ceva, aş alege o sală de baie. Intri într-un fel şi ieşi cu totul înnoit, e ca o baie, o cufundare comună în învăţătură. Profesorul are de învăţat pentru a putea învăţa pe ceilalţi. Ori pot compara sala de clasă cu sala de teatru. Doar că actanţii nu sunt inerţi, ei sunt dinamici şi nu există "de o parte... de cealaltă parte". Fiecare are rolul său circular, o permanentă transpunere în rolul celuilalt.
Zilele trecute îmi spunea o prietenă că lucrurile cu adevărat valoroase sunt cele mici. Nu luna de pe cer trebuie să o dăm elevilor, important e sa le arăţi o steluţă, să dai celui care are nevoie 10 lei atunci când cere şi nu sute de lei când nu are nevoie.
Un comentariu:
Mi-a plăcut comparaţia ta. Şi eu cred că orice oră trebuie să fie un act iniţiatic: intri tu şi ieşi tot tu, dar altfel. Dacă nu reuşim să îi strecurăm elevului nicio idee sau emoţie în orele noastre, atunci muncim degeaba. Şi am surprize uneori să îmi vină la ore elevi de la alte clase ca să asculte dialogurile, explicaţiile sau.. jocul relaţionării pur şi simplu. Şi las corigenţi, uneori şi repetenţi, nu cred că frica sau relaxarea neserioasă îi ţine... Mulţi ani cu energie îţi doresc!
Trimiteți un comentariu